Ajutoare de stat: Comisia aprobă o schemă de garanții românească în valoare de 103 milioane de euro pentru sprijinirea pieței asigurărilor de credite comerciale în contextul pandemiei de coronavirus

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de garanții românească în valoare de 103 milioane de euro (aproximativ 500 milioane RON) pentru sprijinirea pieței asigurărilor de credite comerciale în contextul pandemiei de coronavirus.

Asigurarea de credit comercial protejează societățile care furnizează bunuri și servicii împotriva riscului de neplată de către clienții lor. Având în vedere impactul economic al pandemiei de coronavirus, riscul ca asigurătorii să nu fie dispuși să își mențină acoperirea a devenit mai mare. Schema românească garantează că asigurările de credite comerciale continuă să fie disponibile pentru toate societățile, evitând necesitatea plăților în avans de către cumpărătorii de bunuri sau servicii și reducând astfel nevoile lor imediate de lichidități.

Comisia a evaluat măsura în temeiul articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care îi permite Comisiei să aprobe măsurile de ajutor de stat puse în aplicare de statele membre pentru a remedia o perturbare gravă a economiei acestora. Comisia a constatat că schema notificată de România este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu principiile generale stabilite în Cadrul temporar privind ajutoarele de stat. În plus, Comisia a constatat că schema este în conformitate cu Comunicarea privind asigurarea creditelor la export pe termen scurt.

Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Mai multe informații cu privire la cadrul temporar și la alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de coronavirus pot fi găsite aici. Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.58531 în Registrul ajutoarelor de stat de pe site-ul web al Comisiei privind concurența, după ce vor fi soluționate eventualele probleme de confidențialitate.

Politica de coeziune a UE: Comisia publică un nou sondaj privind cooperarea transfrontalieră și o declarație a tinerilor privind viitorul cooperării teritoriale europene
Pactul verde: Comisia lansează Level(s) - cadrul european pentru clădiri durabile