Alianţa circulară privind materialele plastice: peste 100 de semnatari se angajează să utilizeze 10 milioane de tone de plastic reciclat în produsele noi până în 2025

Peste 100 de parteneri din domeniul public şi privat reprezentând întregul lanţ valoric al materialelor plastice au semnat astăzi, 20 septembrie, declaraţia Alianţei circulare privind materialele plastice, care promovează acţiuni voluntare pentru buna funcţionare a pieţei materialelor plastice reciclate din UE.

Declaraţia descrie modul în care alianţa va atinge, până în 2025, obiectivul de a utiliza 10 milioane de tone de plastic reciclat pentru a fabrica produse noi în Europa. Acest obiectiv a fost stabilit de Comisia Europeană în Strategia privind materialele plastice din 2018, ca parte a eforturilor sale de a stimula reciclarea materialelor plastice în Europa.

Prim-vicepreşedintele Frans Timmermansresponsabil cu dezvoltarea durabilă, a declarat: „Salut angajamentul industriei de a regândi modul în care producem si utilizăm materialele plastice. Prin reciclarea eficientă a materialelor plastice vom curăţa planeta si vom combate schimbările climatice, înlocuind combustibilii fosili cu deseurile din plastic în ciclul de producţie.”

Comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowskaa declarat:

„ Avem sansa de a transforma industria noastră într-un lider mondial în domeniul materialelor plastice reciclate. Ar trebui să profităm din plin de această oportunitate pentru a proteja mediul, pentru a crea noi locuri de muncă în acest sector si pentru a rămâne competitivi.”

Declaraţia, semnată de întreprinderi mici şi mijlocii, mari corporaţii, asociaţii de întreprinderi, organisme de standardizare, organizaţii de cercetare şi autorităţi locale şi naţionale, aprobă obiectivul celor 10 milioane de tone şi solicită trecerea la un nivel zero de deşeuri în natură şi la eliminarea totală a depozitării deşeurilor. Totodată, declaraţia prevede acţiuni concrete pentru atingerea obiectivului, printre care:

  • îmbunătăţirea proiectării produselor din plastic astfel încât acestea să devină reciclabile într-o mai mare măsură şi integrarea mai multor materiale plastice reciclate;
  • identificarea potenţialului neexploatat în materie de colectare, sortare şi reciclare a deşeurilor de plastic în UE, precum şi a lacunelor în materie de investiţii;
  • elaborarea unei agende în materie de cercetare şi dezvoltare pentru materialele plastice circulare;
  • instituirea unui sistem de monitorizare transparent şi fiabil pentru a urmări toate fluxurile de deşeuri de plastic din UE.

Etapele următoare

Declaraţia alianţei va rămâne deschisă spre semnare pe site-ul web al Comisiei, pentru ca, în timp, să se alăture iniţiativei mai mulţi semnatari, în special autorităţi publice din întreaga Europă.

Asociaţiile de întreprinderi şi societăţile comerciale sunt, de asemenea, încurajate să-şi asume angajamente voluntare cu scopul de a utiliza sau produce mai multe materiale plastice reciclate, dacă nu au făcut deja acest lucru. Părţile interesate pot scrie la următoarea adresă pentru mai multe informaţii: GROW-ENV-RPLASTlCs-PLEDGE@ec.europa.eu

Context

În UE, potenţialul de reciclare a deşeurilor din plastic este încă în mare măsură neexploatat, în special în comparaţie cu alte materiale, cum ar fi hârtia, sticla sau metalele. Din peste 27 de milioane de tone de deşeuri din plastic colectate în Europa în fiecare an, mai puţin de o treime ajung în instalaţii de reciclare. Ca urmare, în 2016, în Europa au fost vândute mai puţin de 4 milioane de tone de materiale plastice reciclate, reprezentând doar 8 % din piaţa materialelor plastice din UE. Susţinând obiectivul UE de 10 milioane de tone de materiale plastice reciclate vândute în Uniune până în 2025, Alianţa circulară privind materialele plastice se angajează să contribuie la dezvoltarea pieţei materialelor plastice reciclate din UE cu peste 150 %.

Comisia Europeană a anunţat la 11 decembrie 2018 lansarea Alianţei circulare privind materialele plastice, care a urmat evaluării preliminare a angajamentelor voluntare din partea industriei pentru stimularea reciclării materialelor plastice. Aceasta a arătat că angajamentele furnizorilor de materiale plastice reciclate sunt suficiente pentru a atinge şi chiar a depăşobiectivul UE de 10 milioane de tone de materiale plastice reciclate utilizate în Europa până în 2025. Însă, angajamentele exprimate de utilizatorii de materiale plastice reciclate (cum ar fi producătorii de materiale plastice sau întreprinderile care se ocupă de convertirea acestora) nu au fost suficiente, fiind necesare măsuri de reducere a decalajului dintre cerere şi ofertă.

Alianţa circulară privind materialele plastice a organizat prima sa reuniune la 5 februarie 2019, cu ocazia Zilelor Europene ale Industriei. Participanţii au convenit să colaboreze în cadrul lanţurilor valorice din domeniul materialelor plastice pentru a atinge obiectivul utilizării a 10 milioane de tone de materiale plastice reciclate în produsele din UE până în 2025. Aceştia au fost de acord să lucreze în jurul a cinci teme prioritare:

  1. colectarea şi sortarea deşeurilor din plastic;
  2. proiectarea produselor pentru reciclare;
  3. conţinutul de material plastic reciclat din produse;
  4. cercetarea, dezvoltarea şi investiţiile, inclusiv reciclarea chimică; precum şi
  5. monitorizarea materialelor plastice reciclate în UE.

Au fost instituite imediat grupuri de lucru pentru a găsi soluţii concrete; acestea s-au reunit în primăvara anului 2019 pentru a redacta declaraţia semnată astăzi.

Pentru mai multe informații

Strategia UE privind materialele plastice: comunicat de presăfise informative şi memo

Înscrie-te la concursul ,,Lider European” până pe 8 noiembrie
#EUBeachCleanUp: UE organizează un număr record de acţiuni de curăţenie