Caravana de informare cu tema “Uniunea Europeană – o uniune mai ambițioasă”

Reprezentanții Centrului de Informare Europe Direct Buzău au avut în data de 19.11.2020 o întâlnire ocazionată de Caravana de informare cu tema  “Uniunea Europeană – o uniune mai ambițioasă” . Întâlnirea  a fost organizată online pe platforma Webex.

Evenimentul face parte din Planul de acțiune 2020 al Centrului de Informare Europe Direct și este în consens cu afirmația  Președintei  Comisiei  Europene Ursula von der Leyen  „Văd următorii cinci ani ca o șansă pentru Europa de a fi mai ambițioasă pe plan intern pentru a deveni lider la nivel mondial”.

Participanții au fost informați despre Conferința despre Viitorul Europei și  care pe parcursul a doi ani are ca priorități:

valorile europene, drepturile și libertățile fundamentale;
– aspectele democratice și instituționale ale UE;
– provocările de mediu și criza schimbărilor climatice;
– justiția socială și egalitatea;
– chestiuni economice și de ocupare a forței de muncă, inclusiv impozitarea;
– transformarea digitală;
– securitatea și rolul UE în lume
.

S-au abordat de asemenea teme ca: consolidarea rezilienței Europei, combaterea declinului biodiversității,  construirea unui sistem alimentar sănătos și durabil și  noile strategii adoptate în data de 20 mai 2020:

  • Strategia privind biodiversitatea, pentru a readuce natura în viața tuturor;
  • Strategia „De la fermă la consumator” pentru a asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic.

Prezentarea a punctat și aspecte legate de solidaritatea și unitatea de care au dat dovadă țările  din Uniunea Europeană în perioada pandemiei de Coronavirus.

Au fost  prezentate de asemenea prioritățile Comisiei Europene pentru anul 2020 și Planul de acțiuni al Centrului de Informare Europe Direct Buzău.

Prezentările au fost urmate de o dezbatere participanții.

Mesajul pe care am dorit să-l transmitem participanţilor la eveniment  este  că                 Uniunea Europeană  devine o uniune din ce în ce mai ambițioasă, pentru binele nostru!

Europe Enterprise Network, Eures & us