Lansarea Retelei Europe Direct Romania, Generatia 2013-2017 si a Anului European al Cetatenilor

În perioada 11–13 februarie  s–au derulat la Bucureşti două evenimente dedicate inaugurării noii Reţele de Centre de informare Europe Direct România şi lansării Anului european al cetăţenilor. Evenimentele au fost organizate de Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

La evenimente au fost prezente un număr însemnat de personalităţi din domeniile socio-culturale, mass-media şi reprezentanţi ai centrelor Europe Direct România. Gazdele recepţiei oficiale care a avut loc in prima zi au fost domnul Nicolae Idu -şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, doamna Mădălina Mihalache -şeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România şi de Excelenţa Sa domnul  Oliver Grogan -ambasadorul Irlandei în România. Conferinţa Cetăţenie şi dialog în Europa care s-a derulat în cea de-a doua zi a beneficiat de o mare audienţă s-au bucurat prezentările făcute  de invitaţi de marcă din domeniul cultural şi amintim aici pe domnul Matei Vişniec -poet, romancier, dramaturg şi jurnalist la Radio France Internationale şi pe domnul Cristian Mungiu, regizor şi scenarist.aportul unor personalităţi de prim rang printre care amintim pe domnul Dacian Cioloş, comisar pentru agricultură şi dezvoltare rurală, domnul Iuliu Winkler, membru al Parlamentului European ( Grupul Partidului Popular European ), doamna Renate Weber, membru al Parlamentului European ( Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa ) şi doamna Luminiţa Odobescu, consilier de stat în cadrul Cabinetului Primului-ministru al Guvernului României.

În a doua jumătate a zilei  în cadrul atelierelor au fost abordate teme de interes major cum ar fi : Abordarea subiectelor europene, Promovarea cetăţeniei europene, Ce face Parlamentul European pentru cetăţeni. Cea de-a treia zi a fost dedicată în exclusivitate atelierelor de lucru ce au avut ca grupuri ţintă Reţeaua Europe Direct, Centrele de documentare europeană şi presa locală.

Evenimentul a continuat cu un training la Predeal în perioada 14-17 februarie menit să dezvolte abilităţile de lucru cu mass-media şi să perfecţioneze tehnicile de comunicare non-formală.

8 martie 2013 și Europe Direct Buzau