Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 – de la strategie la transpunere în practică

Comisia a adoptat ieri, 19 octombrie, programul său de lucru pentru 2021, menit să facă Europa mai sănătoasă, mai echitabilă și mai prosperă, accelerând totodată transformarea sa pe termen lung într-o Europă mai verde, care să fie pregătită pentru era digitală. Acesta conține noi inițiative legislative circumscrise tuturor celor șase ambiții emblematice menționate în Orientările politice ale președintei von der Leyen și urmează primului său discurs privind starea Uniunii. În paralel cu îndeplinirea priorităților stabilite în acest program de lucru, Comisia va continua să depună toate eforturile pentru a gestiona criza și pentru a spori reziliența economiilor și a societăților Europei.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat: „Prioritatea noastră absolută va rămâne în continuare salvarea vieților și a mijloacelor de subzistență amenințate de pandemia de COVID-19. Am obținut deja rezultate considerabile, dar Europa nu este încă în afara pericolului, fiind puternic afectată de cel de al doilea val. Toți trebuie să rămânem vigilenți și să ne intensificăm acțiunile. Comisia Europeană își va continua eforturile de a asigura un viitor vaccin pentru europeni și de a ajuta economiile noastre să se redreseze, prin intermediul tranziției verzi și digitale.”

Maroš  Šefčovič, vicepreședintele pentru relații interinstituționale și prospectivă, a declarat: „Concomitent cu asigurarea faptului că Europa poate gestiona pandemia și impactul său devastator, continuăm, de asemenea, să desprindem învățăminte din criză. Prin urmare, prioritățile stabilite în acest program de lucru vor contribui nu numai la realizarea redresării Europei, ci și a rezilienței noastre pe termen lung – prin intermediul unor soluții adaptate exigențelor viitorului în toate domeniile de politică. În acest scop, vom utiliza în mod optim previziunile strategice, precum și principiile noastre privind o mai bună legiferare, bazate pe date concrete și transparente, eficiente și adaptate pentru viitor.”

Transpunerea în practică a priorităților UE

Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 prevede trecerea de la strategie la transpunerea în practică pentru toate cele șase priorități politice. Acesta confirmă hotărârea Comisiei de a conduce dubla tranziție verde și digitală – o șansă unică de a depăși situația de fragilitate provocată de criză și de a revitaliza Uniunea.

  1. Pactul verde european

Pentru ca Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, Comisia va prezenta un pachet de măsuri menite să permită reducerea emisiilor cu cel puțin 55 % până în 2030. Pachetul de măsuri va acoperi o gamă largă de politici – de la sursele regenerabile de energie la principiul „eficiența energetică pe primul loc”, performanța energetică a clădirilor, precum și destinația terenurilor, impozitarea energiei, partajarea eforturilor și comercializarea certificatelor de emisii. Un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon va contribui la reducerea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon și va asigura condiții de concurență echitabile prin încurajarea partenerilor UE să își sporească nivelul de ambiție în materie de climă. În plus, Comisia va propune măsuri de punere în aplicare a planului de acțiune al Europei privind economia circulară, a Strategiei UE privind biodiversitatea și a Strategiei „De la fermă la consumator”.

  1. O Europă pregătită pentru era digitală

Pentru a transforma deceniul care vine în deceniul digital al Europei, Comisia va prezenta o foaie de parcurs cu obiective digitale pentru 2030 clar definite, referitoare la conectivitate, la competențe și la serviciile publice digitale. În centrul atenției se vor afla dreptul la viață privată și la conectivitate, libertatea de exprimare, libera circulație a datelor și securitatea cibernetică. Comisia va legifera în domenii privind siguranța, răspunderea, drepturile fundamentale și aspectele referitoare la date ale inteligenței artificiale. În același spirit, Comisia va propune un sistem european de identificare electronică. Printre inițiative se va număra și o actualizare a noii Strategii industriale pentru Europa, care să țină seama de impactul pandemiei de COVID-19, precum și o propunere legislativă de îmbunătățire a condițiilor de muncă ale lucrătorilor de pe platforme.

  1. O economie în serviciul cetățenilor

Pentru a se asigura că criza sanitară și economică nu se transformă într-o criză socială, Comisia va prezenta un plan de acțiune ambițios pentru a pune în aplicare pe deplin Pilonul european al drepturilor sociale, asigurându-se că nimeni nu este lăsat în urmă pe drumul către redresarea Europei. Comisia va prezenta, de asemenea, o nouă Garanție europeană pentru copii, care să asigure accesul la servicii de bază, cum ar fi asistența medicală și educația pentru toți copiii. Pentru a sprijini economiile noastre și a consolida uniunea economică și monetară, Comisia va revizui cadrul de gestionare a intrării în dificultate a băncilor din UE, va lua măsuri de stimulare a investițiilor transfrontaliere în UE și va intensifica lupta împotriva spălării banilor.

  1. O Europă mai puternică pe scena internațională

Comisia se va asigura că Europa joacă un rol esențial în această lume fragilă, inclusiv prin faptul că se va afla în prima linie a eforturilor mondiale pentru a garanta un vaccin sigur și accesibil pentru toți. Comisia va propune o comunicare comună privind consolidarea contribuției UE la un multilateralism bazat pe norme, un parteneriat reînnoit cu vecinătatea noastră sudică și o comunicare privind Arctica. De asemenea, Comisia va prezenta o nouă abordare strategică de sprijinire a dezarmării, a demobilizării și a reintegrării foștilor combatanți. O comunicare privind ajutorul umanitar al UE va explora noi modalități de colaborare cu partenerii noștri și cu alți donatori.

  1. Promovarea modului nostru de viață european

Ținând seama de pandemia de COVID-19, Comisia va propune construirea unei Uniuni Europene a sănătății mai puternice, în special prin consolidarea rolului agențiilor existente și prin instituirea unei noi agenții pentru cercetarea și dezvoltarea avansată în domeniul biomedical. Comisia va prezenta o nouă strategie pentru viitorul spațiului Schengen, pentru a menține și a îmbunătăți funcționarea acestuia. Noul pact privind migrația și azilul va fi urmat de o serie de propuneri de măsuri referitoare la migrația legală, inclusiv un pachet de măsuri referitoare la talente și competențe. Printre alte elemente se numără un plan de acțiune împotriva introducerii ilegale de migranți, precum și o strategie privind returnarea voluntară și reintegrarea durabile. Comisia va continua să consolideze uniunea securității, prin combaterea terorismului, a criminalității organizate și a amenințărilor hibride. Comisia va prezenta, de asemenea, o strategie cuprinzătoare privind combaterea antisemitismului.

  1. Un nou elan pentru democrația europeană

Pentru a construi o uniune a egalității, Comisia va prezenta noi strategii privind drepturile copilului și ale persoanelor cu handicap, precum și o propunere de combatere a violenței bazate pe gen. Comisia va propune, de asemenea, extinderea listei de euro-infracțiuni pentru a include toate formele de infracțiuni motivate de ură și de discursuri de incitare la ură. Comisia va propune norme mai clare privind finanțarea partidelor politice europene și va lua măsuri de protejare a jurnaliștilor și a societății civile împotriva abuzului de procedură. O viziune pe termen lung pentru zonele rurale va propune acțiuni care să valorifice pe deplin potențialul acestor regiuni.

Date fiind caracterul pe termen lung și natura transformatoare a inițiativelor planificate, este mai important ca oricând să se legifereze cu o eficacitate maximă și ținând seama de viitor. Comunicarea privind o mai bună legiferare, care urmează să fie prezentată, va reînnoi atenția acordată acestor aspecte. Viitoarea comunicare se va concentra asupra simplificării și a reducerii sarcinii administrative, în special prin introducerea abordării numărului constant („one-in-one-out”). Platforma „Pregătiți pentru viitor” va sprijini Comisia în realizarea acestui obiectiv, deosebit de necesar în urma pandemiei de COVID-19. Pentru a obține rezultate pe teren, Comisia își va intensifica, de asemenea, activitățile de comunicare, Conferința privind viitorul Europei jucând un rol central în această privință.

Anexa 1 la programul de lucru pentru 2021 conține lista completă a celor 44 de noi obiective de politică circumscrise celor șase ambiții emblematice.

Etapele următoare

Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 este rezultatul cooperării strânse cu Parlamentul European, cu statele membre și cu organele consultative ale UE. Comisia va începe acum discuțiile cu Parlamentul și cu Consiliul pentru a stabili o listă de priorități comune în privința cărora colegiuitorii să convină să ia măsuri rapide.

Context

În fiecare an, Comisia adoptă un program de lucru care stabilește lista acțiunilor pe care le va întreprinde în următoarele douăsprezece luni. Programul de lucru informează publicul și colegiuitorii cu privire la angajamentele politice ale Comisiei de a prezenta noi inițiative, de a retrage propuneri deja înaintate colegiuitorilor și de a revizui legislația existentă a UE. Programul nu se referă la lucrările în curs ale Comisiei în scopul îndeplinirii rolului său de gardian al tratatelor și de asigurare a respectării legislației existente sau la inițiativele regulate pe care Comisia le adoptă în fiecare an.

Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 este strâns legat de Planul de redresare pentru Europa, împreună cu instrumentul de redresare NextGenerationEU și cu un buget al UE consolidat pentru perioada 2021-2027. Mecanismul de redresare și reziliență va mobiliza o sumă fără precedent, de 672,5 miliarde EUR, sub formă de granturi și împrumuturi în primul an, care este crucial pentru redresare. Între timp, statele membre elaborează planuri de redresare și reziliență care stabilesc reforme și investiții aliniate cu obiectivele de politică verzi și digitale ale UE: minimum 37 % din cheltuieli sunt alocate tranziției verzi și minimum 20 % – celei digitale. Pentru a rambursa fondurile mobilizate în cadrul NextGenerationEU, Comisia va prezenta propuneri pentru noi resurse proprii, începând cu un sistem revizuit de comercializare a certificatelor de emisii, un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon și o taxă digitală.

Informații suplimentare

Programul de lucru al Comisiei pentru 2021, precum și anexe și fișe informative

Adaptarea programului de lucru al Comisiei pentru 2020

Planul de redresare pentru Europa

Pactul verde european

Conturarea viitorului digital al Europei  

Raportul UE privind situația amenințărilor: atacurile cibernetice devin din ce în ce mai sofisticate, mai precis direcționate și mai răspândite
Sancțiuni și drepturile omului: către un cadru european de combatere a încălcărilor drepturilor omului și a abuzurilor împotriva acestor drepturi la nivel mondial