Protecția naturii: Comisia solicită României, Poloniei și Portugaliei să finalizeze rețeaua Natura 2000

Comisia Europeană a decis astăzi, 25 iulie, să trimită o scrisoare de punere în întârziere României, Poloniei și Portugaliei pe motiv că aceste țări nu asigură protecția adecvată a habitatelor și speciilor de interes la nivelul UE prin desemnarea de arii naturale protejate.

În temeiul legislației UE privind natura (Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind habitatele și Directiva 2009/147/CE privind păsările), statele membre au convenit să dezvolte o rețea europeană Natura 2000 coerentă, propunând Comisiei situri adecvate de importanță comunitară. Aceste țări nu au propus toate siturile pe care ar fi trebuit să le propună, iar cele pe care le-au propus nu acoperă în mod adecvat diversele specii și tipuri de habitate care necesită protecție. Statele membre vizate au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în iulie, grupate pe domenii de politică, includ 130 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 79 avize motivate și 15 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 35 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Calitatea aerului: Comisia solicită României și Croației să abordeze eșecul sistemic în ceea ce privește monitorizarea poluării
Calitatea aerului: Comisia solicită României să se asigure că instalațiile industriale funcționează în baza unor autorizații adecvate