rescEU: Mecanismul consolidat de protecție civilă UE a intrat în vigoare

Propunerea Comisiei Europene de a consolida răspunsul colectiv al UE împotriva dezastrelor naturale, cunoscută drept rescEU a intrat în vigoare pe 21.03.2019. Numeroase dezastre au afectat toate regiunile Europei în ultimii ani, provocând sute de victime și daune de miliarde în ceea ce privește infrastructura. Pentru a asigura o mai bună protecție a cetățenilor, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia au ajuns la un acord în luna decembrie a anului trecut pentru a consolida actualul mecanism de protecție civilă UE.

În mod concret, mecanismul îmbunătățit instituie o nouă rezervă europeană de capacități (așa-numita rezervă rescEU), inclusiv avioane destinate stingerii incendiilor și elicoptere, îmbunătățind prevenirea dezastrelor și a pregătirii pentru intervenție în caz de dezastre. RescEU poate fi activat în viitor pentru a răspunde la situații cum ar fi urgențele medicale sau incidentele chimice, biologice, radiologice și nucleare. Pentru a ne asigura că Europa este pregătită pentru perioada incendiilor forestiere din acest an, noul cadru legislativ va include o perioadă de tranziție în care statele participante pot beneficia de finanțare în schimbul punerii mijloacelor de combatere a incendiilor la dispoziția UE.

Cu această ocazie, comisarul pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, a declarat: “Cu rescEU am transformat vorbele în fapte. Am creat un mecanism practic pentru cetățeni care poate salva mii de vieți în viitor. rescEU reprezintă un mecanism pan-european de protecție civilă, mult mai puternic. Transmit mulțumiri atât statelor noastre membre din Consiliul Uniunii cât și Parlamentului European pentru susținerea covârșitoare în aceste luni. Cu următoarea perioadă de incendii forestiere doar la câteva luni distanță, Centrul european de coordonare a răspunsului la situații de urgență lucrează neîncetat împreună cu statele membre pentru a operaționaliza rescEU.”

Bugetul UE pentru 2021-2027: Comisia salută acordul preliminar privind InvestEU
Comisarul Corina Crețu în misiune oficială în România, pentru a discuta prioritățile de investiții din următorul buget al UE