RescEU: UE creează flota inițială de aeronave de combatere a incendiilor pentru următorul sezon de incendii forestiere

În vederea pregătirii pentru riscul de incendii forestiere din această vară, Comisia lansează astăzi, 21 mai, prima flotă de aeronave de combatere a incendiilor în cadrul noului sistem rescEU pentru gestionarea dezastrelor naturale. Până acum, șapte avioane și șase elicoptere de stingere a incendiilor vor face parte din flota rescEU pe parcursul perioadei inițiale de tranziție, iar Comisia colaborează cu țările participante pentru includerea unor active suplimentare în următoarele săptămâni.

Președintele Jean-Claude Juncker a declarat: „RescEU reprezintă un răspuns concret, la nivel european, menit să îi ajute pe numeroșii noștri cetățeni care se confruntă cu amenințarea dezastrelor naturale. Am fost cu toții șocați, ca europeni, de numărul mare de oameni care și-au pierdut viața din cauza incendiilor forestiere care au afectat zone din Portugalia până în Grecia. Solidaritatea europeană trebuie să aibă ca obiectiv protejarea cetățenilor și acordarea de sprijin reciproc în momentele dificile. RescEU oferă soluții practice și este o acțiune fermă de concretizare a solidarității europene.”

Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, a adăugat: „Incendiile forestiere nu așteaptă. Pentru a salva vieți și a proteja cetățenii, UE și statele sale membre și-au unit forțele, iar rescEU a devenit realitate. Odată cu rescEU am creat o plasă de siguranță suplimentară în perioade de criză. Sunt foarte mândru că flota noastră europeană de combatere a incendiilor forestiere va deveni realitate în această vară. Doresc să le mulțumesc tuturor statelor participante care au contribuit la această flotă, permițându-ne astfel să fim cât mai bine pregătiți pentru sezonul incendiilor din acest an.”

Capacități de combatere a incendiilor 

  • Cinci state membre ale UE, care au fost frecvent afectate de incendii forestiere în ultimii ani, și-au pus deja avioanele și elicopterele la dispoziția flotei de tranziție rescEU pentru 2019.
  • Activele inițiale constau în: 2 aeronave din Croația, 1 aeronavă din Franța, 2 aeronave din Italia, 2 aeronave din Spania și 6 elicoptere din Suedia.

Măsuri de pregătire și de monitorizare pentru următorul sezon de incendii forestiere

Pe lângă crearea flotei rescEU, Comisia Europeană își consolidează capacitățile de monitorizare și de coordonare în vederea pregătirii pentru sezonul incendiilor forestiere.

  • Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) al UE, care funcționează 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, va fi consolidat cu o echipă de sprijin pentru combaterea incendiilor forestiere la care vor participa experți din statele membre în timpul verii.
  • Pe tot parcursul verii, ERCC va organiza în mod regulat videoconferințe cu statele membre, pentru a face schimb de informații cu privire la riscul de incendii în întreaga Europă.
  • Sistemul de sateliți Copernicus al UE(link is external) va fi utilizat pentru a cartografia urgențele în materie de incendii forestiere.
  • Toate statele membre ale UE, plus țările partenere, au participat la reuniunea anuală privind incendiile forestiere care a avut loc la Bruxelles în vederea pregătirii pentru următorul sezon de incendii forestiere.
  • În ultimele luni, au avut loc mai multe exerciții pe teren legate de incendiile forestiere. Printre acestea se numără exercițiile MODEX de protecție civilă și de combatere a incendiilor forestiere, cu participarea unor experți și echipe de salvare din diferite țări ale UE, care s-au desfășurat pe insula Cres, în Croația, în perioada 7-10 aprilie 2019. Alte exerciții au avut loc la Split, în Croația, și la Aix-en-Provence, în Franța.

Pe termen lung, obiectivul este de a adăuga capacități și active suplimentare și de a crea o rezervă rescEU mai puternică.

În ultimii ani, Europa a fost martora unor grave catastrofe naturale și provocate de om: incendiile forestiere, inundațiile, furtunile și cutremurele s-au soldat cu pierderi de vieți omenești. În 2018, acestea au provocat peste 100 de morți. Pentru a proteja mai bine cetățenii în dificultate, rescEU consolidează capacitatea colectivă a Uniunii de prevenire, pregătire și răspuns împotriva dezastrelor care vor afecta societățile noastre de acum înainte.

Context

De ce a fost creat rescEU?

Mecanismul de protecție civilă al UE s-a bazat până acum pe un sistem prin care UE coordonează contribuțiile voluntare ale statelor participante în sprijinul unei țări care a solicitat asistență. Ofertele de asistență sunt coordonate de către Centrul european de coordonare a răspunsului la situații de urgență, cu sediul la Bruxelles. În ultimii ani, condițiile meteorologice extreme și noi forme de amenințări emergente au solicitat la maximum capacitatea statelor membre de a se ajuta reciproc, mai ales în situațiile în care mai multe state membre se confruntă simultan cu același tip de dezastru. În cazurile în care nu sunt disponibile resurse sau resursele care pot fi mobilizate sunt limitate, UE nu dispunea de o capacitate de rezervă pentru a acorda asistență statelor membre care nu mai puteau face față.

Pentru mai multe informații

Fișă informativă

Întrebări și răspunsuri – UE care protejează: a intrat în vigoare planul UE de consolidare a protecției civile

Decizie istorică în UE: anumite articole de unică folosință din plastic, interzise
Erasmus+: un punct de răscruce în viețile a 5 milioane de studenți europeni