”ROMÂNIA-ŢARA MEA DE DOR”

Reprezentanții Centrului Europe Direct Buzău au participat vineri 12 mai 2017 la Şcoala Gimnazială Robeasca la activitatea organizată cu ocazia zilei de 9 mai. Activitatea face parte din activităţile propuse în cadrul proiectului-parteneriat ”ROMÂNIA-ŢARA MEA DE DOR”, aflat în al patrulea an de desfăşurare, şcolile participante fiind: Şcoala Gimnazială Robeasca, Şcoala Gimnazială Nicolae Efrimescu Săgeata, Şcoala Gimnazială Măgura, Şcoala Gimnazială Udaţi, Şcoala Gimnazială Lipia.

La deschiderea evenimentului reprezentanții Centrului ED au informat participanții despre scopul și misiunea CED Buzău, despre faptul că anul acesta comemorăm 30 de ani de Erasmus și 60 de ani de la Tratatul de la Roma. Subiectul care a atras atenția a fost despre viitorul Europei, de ce cartea albă propune cinci scenarii pentru evoluția Uniunii, de ce viitorul nostru depinde de alegerile pe care le vom face.

Au urmat întrebări și răspunsuri iar apoi activitatea a continuat sub forma unui concurs cu mai multe probe (în prealabil, fiecărei echipe din fiecare şcoală i s-a repartizat o ţară europeană despre care a studiat şi s-a informat, punctând elementele definitorii ale acesteia):

  • proba de cultură generală,
  • proba de creaţie artistică – crearea unui poster al ţării reprezentative,
  • proba gastronomică – prezentarea unui preparat culinar specific ţării reprezentative,
  • proba de dans-cântec,
  • proba sportivă – Uniţi prin sport!.

La sfârşitul celor trei probe s-au desemnat câştigătorii: locul I- Şcoala Gimnazială Udaţi, locul II- Şcoala Gimnazială Robeasca, locul III- Şcoala Gimnazială Măgura , locul IV- Şcoala Gimnazială Săgeata, locul V- Şcoala Gimnazială Lipia. Câștigătorii au fost răsplătiți cu materiale promoționale ale Centrului EC și ale Reprezentanței Comisiei Europene. Felicitări cadrelor didactice și elevilor!

Campania de informare “Europa, casa noastră” Amaru, județul Buzău
Sărbătoarea zilei Europei