Sesiune de informare

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău şi Centrul Europe Direct Buzău au organizat împreună cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie şi Asociaţia RTxC în data de 2 iulie 2014 o sesiune de informare şi training privind creşterea eficienţei energetice.
Scopul acestui eveniment a fost acela de a prezenta oportunităţile şi instrumentele de eficientizare a consumurilor energetice în companiile de confecţii textile.

Evenimentul a fost deosebit de util şi a constituit o bună oportunitate pentru familiarizarea şi însuşirea instrumentelor de eficientizare a activităţii din punct de vedere al consumurilor energetice.

Sesiunea s-a înscris în strategia UE referitoare la politica energetică. Aceasta împreună cu reciclarea deşeurilor reprezintă ţinte prioritare pe termen mediu şi lung pentru Comisia Europeană.

Centrul ED Buzău în calitate de partener în acest training şi-a propus ca prin informaţiile pe care le-a prezentat, să scoată şi mai mult în evidenţă importanţa deosebită a politicilor energetice atât pentru spaţiul comun european cât şi pentru fiecare ţară în parte.

Tabăra francofoniei
Voluntariat – importanță, perspective