15 milioane EUR în cadrul programului Erasmus+ pentru a sprijini formarea prin academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice

Comisarul Maryia Gabriel a lansat, în această dimineață, primele proiecte selectate în cadrul noilor academii Erasmus+ pentru cadrele didactice („Erasmus+ Teacher Academies”).

Beneficiind de 15 milioane EUR din bugetul Erasmus+ pe o perioadă de trei ani, cele 11 proiecte le vor oferi cadrelor didactice oportunități de învățare care includ mobilitatea, platforme de învățare și comunități profesionale, în toate etapele carierei lor.

În deschiderea evenimentului, comisarul Gabriel a declarat: „Meseria de profesor este una dintre cele care schimbă lumea. Pe măsură ce societatea noastră se schimbă, și profesia de cadru didactic se schimbă. Nu putem preda competențe noi fără a adapta modul în care predăm. Dorim ca academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice să devină comunități de practică și furnizori de învățare pe tot parcursul vieții, concepute pentru și de către profesori.Academiilepentru cadrele didactice ar trebui, de asemenea, să-i ajute pe cei care își aleg această profesie să se simtă mai sprijiniți și mai apreciați, carierele lor aducându-le astfel mai multe satisfacții. Aceasta este o altă provocare majoră pentru noi, cu atât mai mult cu cât numeroase state membre au început să se confrunte cu o penurie de cadre didactice.”

AcademiileErasmus+ pentru cadrele didactice sunt parteneriate europene între furnizori de servicii de formare a cadrelor didactice, care vor adăuga o perspectivă europeană și internațională învățământului pedagogic. Aceste academii vor promova multilingvismul, sensibilizarea lingvistică și diversitatea culturală, vor dezvolta formarea cadrelor didactice în conformitate cu prioritățile politicii UE în domeniul educației și vor contribui la îndeplinirea obiectivelor Spațiului european al educației.

Primele proiecte selectate includ 182 de organizații din 23 de țări. Dintre cele 182 de organizații participante, 43 sunt furnizori de formare inițială a cadrelor didactice, 24 sunt furnizori de dezvoltare profesională continuă, 47 sunt școli de formare practică și 68 reprezintă alte organizații cu expertiză relevantă în formarea cadrelor didactice și/sau organisme care definesc standarde, calificări ori asigurarea calității pentru formarea cadrelor didactice sau cercetare.

În perioada 15 martie – 7 septembrie 2022 se lansează o nouă cerere de propuneri pentru noi proiecte în cadrul Academiilor Erasmus+ pentru cadrele didactice.

Viitorul Europei: recomandările cetățenilor privind economia mai puternică, justiție socială & locuri de muncă, educație, cultură, tineret, sport & transformare digitală
UE acordă Ucrainei asistență de urgență în materie de protecție civilă