9 Mai ZIUA EUROPEI
În ziua de 9 mai 2025, Centrul EUROPE DIRECT Buzău, găzduit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău, a celebrat Ziua Europei printr-un eveniment dedicat creativității și implicării tinerilor și organizarea „Concursului de fotografie: Europa prin ochii mei!”.
Evenimentul este inclus în Campania organizată de EUROPE DIRECT Buzău pentru a celebra ziua Europei.și a debutat la ora 10:00, aducând împrEUnă elevi ai Colegiului Național Pedagogic “Spiru C. Haret”, Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic “Regele Mihai I” și Liceului Tehnologic „Grigore C Moisil”.
Evenimentul a fost deschis de Ana – elevă la Colegiul Național “B.P Haşdeu” care a interpretat la orgă imnul Europei – Odă bucuriei din Simfonia a IX a L van Beethoven.
Voluntara EUROPE DIRECT , Dinu Annelisse Mihaela , elevă a Colegiului Național Pedagogic “Spiru C. Haret”, a făcut o prezentare liberă, detaliată despre istoria Uniunii Europene și instituțiile EI.
Temele abordate cu elevii prezenți și cadrele didactice au fost despre instituțiile, valorile și prioritățile Uniunii Europene, despre viitor și în mod special despre unitate și solidaritate pentru că solidaritatea se învață, mai ales când ne ascultăm unii pe ceilalți și când lucrăm împreună. Au fost proiectate imagini despre istoria Uniunii Europene, despre instituțiile ei, despre importanța zilei de 9 Mai.
La eveniment a participat și reprezentantul BELC, doamna professor Cristina Iacob, care a prezentat impotanța rețelei de consilieri locali, ce conlucrează pentru a comunica cu privire la chestiunile care țin de UE.
Dezbaterile care au avut loc au abordat și subiecte precum: beneficiile proiectelor Erasmus+ , avantajele aderării la Uniunea Europeană, viitorul Uniunii Europene.
Fotografiile înscrise în concurs au fost expuse pe holul Camerei de Comerț în perioada 1-8 mai 2025, iar publicul vizitator a avut posibilitatea să își voteze fotografia favorită, prin completarea unui buletin de vot introdus într-o urnă special amenajată la sediul EUROPE DIRECT.
Premierea câștigătorilor a avut loc pe 9 mai, începând cu ora 11:00, în sala de conferințe a centrului. Au fost acordate premii celor mai apreciate lucrări, atât în urma votului publicului, cât și în urma deliberării juriului. Locurile 1,2,3 au fost ocupate de elevi de la Colegiului Naţional „Mihai Eminescu, Colegiul Economic “Regele Mihai I” și Liceului Tehnologic „Grigore C Moisil” care au primit premii constând in rucsacuri, sacoşe, termosuri şi căni de cafea, toţi ceilalţi participanți au primit materiale promoționale de la EUROPE DIRECT și materiale informative de la Comisia Europeană.
Elevii participanți au avut ocazia să interacționeze, să își exprime opiniile și să propună idei pentru un viitor european mai verde, mai echitabil și mai digital.
Evenimentul a fost întregit de o expoziție de materiale informative europene, amplasată la intrarea în sala de conferințe, prin care s-au promovat drepturile cetățenilor europeni, oportunitățile oferite tinerilor și proiectele europene derulate în regiune.
EUROPE DIRECT Buzău își reconfirmă astfel rolul activ în educarea civică și europeană a tinerilor, promovând implicarea acestora în viața comunității prin artă, dialog și inițiativă.






