9 Mai, Ziua Europei, dar şi ziua ta

În conformitate cu planul de activităţi pe 2015 şi acţionând sub deviza „9 Mai, Ziua Europei,  dar şi ziua ta”, reprezentanţii Centrului ED Buzău au participat în calitate de parteneri la evenimentul ,,Tradiţii culinare din ţările europene’’ organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului ( DGASPC ).

În cadrul acestui eveniment tinerii din centrele sociale împreună cu personalul aferent,  au preparat câte  un produs culinar tradiţional unei ţări din cadrul Uniunii Europene.  Produsul a fost înscris în cadrul concursului  şi prezentat de o echipă în faţa juriului. De asemenea fiecare produs a fost însoţit de steagul ţării respective şi de un scurt istoric al ţării şi al artei culinare tradiţionale.

Cei doi reprezentanţi care au făcut de altfel parte şi din juriu, au pus la dispoziţie un bogat material bibliografic, prin care au adus un plus consistent de informaţie despre spaţiul unic social, economic şi cultural care este Uniunea Europeană.

9 Mai, Ziua Europei dar şi ziua ta
Workshop - Public Speaking