Actualizarea noii Strategiei industriale 2020: către o piață unică mai puternică, pentru redresarea Europei

Comisia a adoptat azi, 5 mai, actualizarea strategiei industriale a Uniunii Europene pentru a se asigura că obiectivele sale îndrăznețe din acest domeniu sunt adaptate în întregime la noile circumstanțe ale crizei provocate de pandemia de COVID-19 și contribuie la punerea în mișcare a tranziției către o economie mai sustenabilă, digitală, rezilientă și competitivă la nivel mondial.

Strategia actualizată reafirmă prioritățile stabilite în comunicarea din martie 2020, publicată cu o zi înainte ca OMS să declare epidemia de COVID-19 drept pandemie, și, totodată, aplică lecțiile învățate în urma crizei pentru a da avânt redresării și pentru a mări autonomia strategică deschisă a Uniunii Europene. Strategia propune noi măsuri menite să consolideze reziliența pieței unice, îndeosebi în perioade de criză. Ea abordează necesitatea de a înțelege mai bine relațiile de dependență din anumite domenii strategice cheie și prezintă un set de instrumente pentru reducerea acestor dependențe. Ea oferă și noi măsuri de accelerare a dublei tranziții verzi și digitale. Ea răspunde, totodată, apelurilor de a identifica și monitoriza principalii indicatori ai competitivității economiei UE în ansamblu: integrarea pieței unice, creșterea productivității, competitivitatea internațională, investițiile publice și private și investițiile în cercetare și dezvoltare.

Detalii în comunicatul de presă.

Comisia propune un nou regulament pentru a aborda denaturările cauzate de subvențiile străine în cadrul pieței unice
Comisia lansează o nouă generație de centre EUROPE DIRECT, interacționând cu cetățenii de pe teritoriul UE