Comisia autorizează soiuri de porumb modificat genetic pentru utilizarea ca aliment și ca hrană pentru animale

Comisia a autorizat astăzi, 2 iulie, două culturi de porumb modificat genetic și a reînnoit autorizația pentru o altă cultură de porumb modificat genetic, pentru utilizarea ca aliment și ca hrană pentru animale.

Deciziile de autorizare ale Comisiei permit ca aceste soiuri de porumb modificat genetic să fie doar importate pentru a fi utilizate în alimente și în hrana pentru animale, dar nu permite cultivarea acestora în UE. Aceste soiuri de porumb au trecut printr-o procedură de evaluare cuprinzătoare și strictă, care asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale, precum și a mediului. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis o evaluare științifică favorabilă, concluzionând că aceste soiuri de porumb modificat genetic sunt la fel de sigure ca omologii lor convenționali.

Autorizațiile sunt valabile timp de 10 ani și orice produs fabricat din aceste culturi modificate genetic va face obiectul normelor stricte ale UE privind etichetarea și trasabilitatea. Comisia avea obligația legală de a decide cu privire la aceste autorizații după ce statele membre nu au întrunit o majoritate calificată nici în favoarea, nici împotriva autorizării în cadrul Comitetului permanent și, ulterior, al comitetului de apel.

Pentru mai multe informații privind organismele modificate genetic (OMG) în UE, apăsați aici