Comisia Europeană anunță un pachet suplimentar de investiții în valoare de 1,2 miliarde EUR

Comisia Europeană anunță un pachet suplimentar de investiții în valoare de 1,2 miliarde EUR pentru infrastructuri și pentru sprijinirea antreprenoriatului în Balcanii de Vest.

Comisia Europeană a anunțat ieri, 2 iulie, adoptarea celui de al șaselea pachet de investiții din cadrul Planului economic și de investiții al UE pentru Balcanii de Vest, care se preconizează că va mobiliza investiții în valoare de 1,2 miliarde EUR. Acest pachet va sprijini opt noi investiții emblematice în domeniul alimentării cu apă și salubrității, al tratării apelor reziduale, al transportului feroviar, precum și al inovării și al transformării verzi în întreprinderile mici și mijlocii. Aceste investiții vor fi puse în aplicare în strânsă cooperare cu partenerii din Balcanii de Vest și cu instituțiile financiare internaționale.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: Planul nostru de investiții în valoare de 30 de miliarde EUR pentru Balcanii de Vest dă roade, după cum o demonstrează acest nou pachet de 1,2 miliarde EUR. El consolidează conexiunile regionale prin intermediul unor infrastructuri de calitate și ne apropie unii de alții – acesta fiind obiectivul nostru final. Partenerii noștri din Balcanii de Vest își construiesc în acest moment viitorul lor european. Aceste investiții, precum și reformele necesare și accesul la piața noastră unică, le vor permite economiilor partenerilor noștri să se pregătească pentru aderarea la Uniunea noastră. ”

Pachetul de investiții în valoare de 1,2 miliarde EUR include granturi UE în valoare de 300 de milioane EUR în cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA III), contribuții bilaterale suplimentare din partea statelor membre ale UE și a Norvegiei, împrumuturi de la instituții financiare internaționale și contribuții din partea economiilor din Balcanii de Vest. Pachetul a fost aprobat de Consiliul operațional al Cadrului de investiții pentru Balcanii de Vest (CIBV) în cadrul reuniunii care a avut loc în perioada 1-2 iulie. Noile investiții emblematice se încadrează în trei priorități ale Planului economic și de investiții: mediu și climă, transporturi durabile și sprijin pentru comunitatea de afaceri.

Un comunicat de presă este disponibil online.