Comisia și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor iau măsuri împotriva a 20 de companii aeriene pentru practici înșelătoare de dezinformare ecologică

Comisia și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor iau măsuri împotriva a 20 de companii aeriene pentru practici înșelătoare de dezinformare ecologică.

În urma unei alerte lansate de Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC), Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor din UE [Rețeaua autorităților de cooperare în materie de protecție a consumatorului (CPC)] au trimis unui număr de 20 de companii aeriene scrisori, în care au semnalat mai multe tipuri de afirmații potențial înșelătoare legate de mediu și prin care le-au invitat ca, în termen de 30 de zile, să își alinieze practicile la legislația UE privind protecția consumatorilor.

Rețeaua CPC, condusă de Direcția Generală pentru Inspecție Economică din Belgia, Autoritatea pentru Consumatori și Piețe din Țările de Jos, Autoritatea norvegiană pentru protecția consumatorilor și Direcția Generală pentru Consumatori din Spania, s-a concentrat asupra afirmațiilor companiilor aeriene potrivit cărora emisiile de CO2 generate de un zbor ar putea fi compensate prin proiecte climatice sau prin utilizarea de combustibili durabili, la care consumatorii ar putea contribui prin plata unor taxe suplimentare. Autoritățile sunt preocupate de faptul că practicile identificate pot fi considerate acțiuni/omisiuni înșelătoare, interzise în temeiul articolelor 5, 6 și 7 din Directiva privind practicile comerciale neloiale. Pe de altă parte, companiile aeriene nu au precizat încă dacă aceste afirmații pot fi justificate prin dovezi științifice solide.

Principalele elemente ale acțiunii:

Comisia Europeană și rețeaua CPC au identificat mai multe tipuri de practici potențial înșelătoare adoptate de 20 de companii aeriene, printre care se numără:

  • crearea unei impresii incorecte că plata unei taxe suplimentare pentru finanțarea unor proiecte climatice cu impact mai redus asupra mediului sau pentru sprijinirea utilizării combustibililor de aviație alternativi poate reduce sau contrabalansa pe deplin emisiile de CO2;
  • utilizarea termenului „combustibili de aviație durabili” (SAF) fără a prezenta în mod clar impactul acestor combustibili asupra mediului;
  • utilizarea termenilor „verde”, „durabil” sau „responsabil” în mod absolut sau utilizarea altor afirmații implicite legate de mediu;
  • afirmarea faptului că o anumită companie aeriană se îndreaptă către un nivel net al emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) egal cu zero sau către o performanță de mediu viitoare, fără angajamente și obiective clare și verificabile și fără un sistem independent de monitorizare;
  • punerea la dispoziția consumatorilor a unui „calculator” pentru emisiile de CO2 generate de un anumit zbor, fără a furniza dovezi științifice suficiente cu privire la fiabilitatea unui astfel de calcul sau informații privind elementele utilizate pentru efectuarea unui astfel de calcul;
  • punerea la dispoziția consumatorilor a unei comparații a zborurilor în ceea ce privește emisiile lor de CO2, fără a furniza informații suficiente și exacte cu privire la elementele pe care se bazează comparația.

Etapele următoare

Comisia Europeană și autoritățile CPC au invitat întreprinderile să furnizeze un răspuns în termen de 30 de zile, în care să prezinte măsurile propuse pentru a răspunde preocupărilor care decurg din afirmațiile lor de marketing legate de mediu în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor. După ce va primi răspunsurile din partea companiilor, Comisia Europeană va organiza reuniuni cu rețeaua CPC și cu companiile aeriene, pentru a discuta soluțiile propuse de companii. Comisia va monitoriza apoi punerea în aplicare a modificărilor convenite. În cazul în care companiile aeriene implicate nu iau măsurile necesare pentru a soluționa problemele prezentate în scrisoare, autoritățile CPC pot decide să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislației, inclusiv aplicarea de sancțiuni.

Această acțiune urmărește să asigure alinierea practicilor comerciale din sectorul transportului aerian la legislația UE privind protecția consumatorilor, care impune reguli privind justificarea și comunicarea afirmațiilor voluntare legate de mediu.

Context

Cooperarea în materie de protecție a consumatorilor (CPC) este o rețea de autorități responsabile cu asigurarea respectării legislației UE în materie de protecție a consumatorilor. În temeiul Regulamentului privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului și sub coordonarea Comisiei Europene, acestea autorități pot lua măsuri pentru a aborda problemele transfrontaliere la nivelul UE. În plus, în același cadru, asociațiile de consumatori, cum ar fi BEUC, pot transmite alerte cu privire la amenințările emergente pe piață; informațiile lor sunt apoi direct accesibile autorităților de aplicare a legii. Ancheta a fost declanșată de o alertă din partea BEUC.

În contextul Pactului verde european, Comisia Europeană a publicat în 2019 planul său strategic de acțiune pentru stimularea utilizării unor resurse mai durabile, prin tranziția către o economie circulară, pentru refacerea biodiversității și reducerea poluării. În plus, odată cu Noua agendă privind consumatorii, tranziția verde a fost definită drept prioritate, împreună cu necesitatea de a pune la dispoziția consumatorilor informații clare și fiabile cu privire la impactul unui produs sau al unui serviciu asupra mediului. De asemenea, este necesară o mai bună protecție a consumatorilor împotriva afirmațiilor înșelătoare legate de climă, practică denumită adesea „dezinformare ecologică”.

Articolele 5, 6 și 7 din Directiva privind practicile comerciale neloiale (DPCN) ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori interzic practicile comerciale neloiale sub forma acțiunilor și a omisiunilor înșelătoare. Orientările Comisiei Europene privind interpretarea și aplicarea DPCN oferă informații specifice cu privire la afirmațiile legate de mediu care trebuie considerate înșelătoare.

O măsură concretă de îmbunătățire a protecției consumatorilor împotriva afirmațiilor înșelătoare legate de mediu figurează în Directiva privind consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi, care interzice în mod explicit, pe baza compensării emisiilor de gaze cu efect de seră, afirmația că un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră și care definește, de asemenea, cerințele pe care trebuie să le respecte un comerciant atunci când utilizează afirmații privind performanța de mediu viitoare a unui produs.

În plus, Propunerea de directivă privind justificarea și comunicarea afirmațiilor explicite legate de mediu (Directiva privind afirmațiile legate de mediu), propusă de Comisie în martie 2023, prevede că statele membre se asigură că comercianții efectuează o evaluare pentru a justifica afirmațiile explicite legate de mediu. În special în ceea ce privește cererile de compensare, comercianții ar trebui să fie transparenți cu privire la partea din declarație care se referă la propriile lor operațiuni și partea care se bazează pe cumpărarea de credite de compensare.

Informații suplimentare

Mai multe informații privind acțiunile de asigurare a respectării legislației în domeniul protecției consumatorului

Directiva privind practicile comerciale neloiale

Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor

Mai multe informații referitoare la acțiunile privind consumul durabil