Comisia sprijină statele membre în tranziția acestora către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei

Comisia Europeană a aprobat toate cererile transmise de 18 state membre pentru acordarea de sprijin în pregătirea planurilor lor teritoriale pentru o tranziție justă, fiecare stat membru trebuind să întocmească un astfel de plan pentru a avea acces la finanțarea acordată în cadrul Mecanismului pentru o tranziție justă.

La 14 ianuarie 2020, Comisia a anunțat Planul de investiții aferent Pactului verde european pentru a contribui la finanțarea tranziției. Însă nu toate statele membre pornesc de la aceeași linie de start în tranziția lor – unele vor fi mai afectate decât altele. Mecanismul pentru o tranziție justă este un instrument esențial care este creat pentru a se asigura faptul că tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic se realizează în mod echitabil, fără a lăsa în urma pe nimeni. Mecanismul asigură un sprijin specific menit să ajute la mobilizarea a cel puțin 100 de miliarde de euro în perioada 2021 – 2027 pentru cele mai afectate regiuni, cu scopul de a atenua impactul socioeconomic al tranziției. Se va acorda o atenție deosebită regiunilor puternic afectate de tranziție, dar cu o capacitate mai mică de a face față provocărilor.

Pentru a accesa finanțarea, statele membre trebuie să întocmească, în colaborare cu Comisia, planuri teritoriale pentru o tranziție justă. În cadrul acestor planuri, statele membre vor identifica teritoriile care ar fi cel mai afectate de tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, vor stabili provocările în materie de dezvoltare ale acestor teritorii și vor planifica modalitățile lor de tranziție până în 2030, în strânsă consultare cu părțile interesate relevante de la nivel național, regional și local. Aprobarea acestor planuri de către Comisie va debloca sprijinul pentru statele membre prin intermediul celor 3 piloni ai Mecanismului pentru tranziție justă: 1) Fondul pentru o tranziție justă, care va oferi granturi prin intermediul cărora se vor mobiliza 30 – 50 miliarde EUR pentru transformarea socială și economică a regiunilor cu tranziție justă; 2) un program dedicat în cadrul InvestEU, care va atrage investiții private de până la 45 miliarde EUR și 3) o facilitate de împrumut în cadrul sectorului public, care va mobiliza investiții din sectorul public în valoare de 25 – 30 miliarde EUR.

Comisia oferă sprijin rapid statelor membre prin intermediul Programului de sprijin pentru reforme structurale (PSRS), pentru a susține pregătirea planurilor lor teritoriale de tranziție justă și, astfel, pentru a pune în aplicare Pactul verde european. În acest scop, la sfârșitul lunii februarie, Comisia a lansat o cerere de propuneri dedicată, în cadrul PSRS, pentru a contribui la pregătirea planurilor teritoriale pentru o tranziție justă. 18 state membre (BE, BG, CY, CZ, EL, ES, FI, HR, HU, IE, IT, LT, LV, PL, PT, RO, SE și SK) au solicitat un astfel de sprijin, iar Comisia a aprobat toate cele 18 cereri. În ultimii doi ani, Comisia a acordat deja sprijin concret regiunilor prin intermediul PSRS pentru a contribui la pregătirea unor strategii economice pe termen lung pentru tranziția lor spre o economie fără cărbune, cum ar fi regiunile Horna Nitra din Slovacia, Macedonia de Vest din Grecia sau Valea Jiului din România.

Informații suplimentare

Programul de sprijin pentru reforme structurale

Exemple de sprijin pentru reforme în cadrul PSRS

NOTĂ: Scurtă prezentare a Planului de investiții aferent Pactului verde european și Mecanismului pentru o tranziție justă

Comunicarea Comisiei privind Planul de investiții pentru o Europă sustenabilă

Pactul verde european