Declarația de presă a președintei von der Leyen cu privire la următorul colegiu al comisarilor

Declarația de presă a președintei von der Leyen cu privire la următorul colegiu al comisarilor.

[Prevalează discursul pronunțat]

Astăzi am avut o reuniune cu Conferința președinților grupurilor politice din Parlamentul European. În cadrul acestei reuniuni, am prezentat Parlamentului structura planificată a noului colegiu, pe baza orientărilor mele politice, la care am lucrat împreună; au fost săptămâni intense de negocieri cu statele membre.

Știu că sunteți foarte interesați de structura noului colegiu, dar permiteți-mi să vă vorbesc mai întâi despre conținutul care definește structura. Împreună, am definit prioritățile de bază. Ele se construiesc în jurul prosperității, securității și democrației. Contextul este: competitivitatea în cadrul dublei tranziții, acestea fiind foarte interconectate și transversale.

Întregul colegiu este angajat în favoarea competitivității! Am eliminat vechile procese fragmentate și rigide.

Aceasta este una dintre principalele recomandări ale raportului Draghi. Consolidarea suveranității noastre tehnologice, a securității și a democrației noastre. Construirea unei economii competitive, decarbonizate și circulare, cu o tranziție echitabilă pentru toți. Elaborarea unei strategii industriale îndrăznețe, în centrul căreia să se afle inovarea și investițiile. Stimularea coeziunii și a regiunilor europene. Sprijinirea oamenilor, a competențelor și a modelului nostru social. Asigurarea faptului că Europa își poate afirma interesele și poate fi lider la nivel mondial. Acestea se reflectă în titlurile celor șase vicepreședinți executivi.

Un alt principiu: după cum se afirmă în tratat, fiecare membru al colegiului este egal – și fiecare comisar are o responsabilitate egală pentru îndeplinirea priorităților noastre.  Aceasta înseamnă că toți comisarii trebuie să colaboreze. În acest spirit, fiecare vicepreședinte executiv va avea, de asemenea, un portofoliu asupra căruia se va concentra și pentru care va trebui să colaboreze cu alți comisari. Pentru că ceea ce afectează securitatea afectează și democrația, ceea ce afectează economia afectează societatea, iar ceea ce afectează clima și mediul afectează, de asemenea, oamenii și întreprinderile.

Acesta este, de asemenea, motivul pentru care nu avem un nivel suplimentar de vicepreședinți. Este o structură simplificată, mai interactivă și mai interconectată.

Un alt subiect este echilibrul, în general. Indiferent că este vorba de gen, de tematică sau de geografie.

După cum veți vedea, acum avem 11 femei în colegiul pe care îl propun astăzi. Aceasta înseamnă 40 %. Când am primit primul set de nominalizări și de candidați, aveam circa 22 % femei și 78 % bărbați. Această situație era inacceptabilă. Prin urmare, am colaborat cu statele membre și am reușit să îmbunătățim echilibrul la 40 % femei și 60 % bărbați. Acest lucru demonstrează că, în pofida realizărilor de până acum, mai sunt încă multe de făcut. Având în vedere acest lucru, am numit șase vicepreședinți executivi.

Cei șase vicepreședinți executivi: patru femei, doi bărbați. Trei sunt din state membre care au aderat la Uniune înainte de căderea Cortinei de Fier. Iar trei sunt din state membre care au aderat după reunirea Europei. Din țările baltice, din țările nordice și din Europa de Est. Miniștri și prim-miniștri. Fiecare cu un istoric diferit, dar toți cu un singur obiectiv comun – și anume de a face Europa mai puternică.

Permiteți-mi să îi prezint.

Teresa Ribera va fi vicepreședinta executivă pentru o tranziție curată, justă și competitivă. De asemenea, ea va fi responsabilă pentru politica în domeniul concurenței. Ea va conduce activitatea în aceste domenii în așa fel încât să se asigure faptul că Europa rămâne pe drumul cel bun în ceea ce privește obiectivele sale stabilite în Pactul verde european. Și, de asemenea, că ne decarbonizăm și ne industrializăm economia în același timp.

Henna Virkkunen va fi vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație. De asemenea, ea va fi responsabilă pentru portofoliul tehnologiilor digitale și de avangardă. Îi voi cere Hennei să analizeze aspectele interne și externe ale securității, dar și să consolideze fundamentele democrației noastre, precum statul de drept, și să o protejeze indiferent unde ar fi atacată.

Stéphane Séjourné va fi vicepreședintele executiv pentru prosperitate și pentru strategia industrială. El va fi, de asemenea, responsabil pentru portofoliul industriei, IMM-urilor și pieței unice. Va conduce activitatea de creare a condițiilor necesare pentru ca întreprinderile noastre să prospere – de la investiții și inovații la stabilitate economică și la securitate comercială și economică.

După cum știți deja, Kaja Kallas va fi Înalta Reprezentantă și vicepreședinta noastră. Ne aflăm într-o eră a rivalităților geostrategice și a instabilității. Politica noastră externă și de securitate trebuie concepută ținând seama de această realitate și trebuie să fie mai bine aliniată la interesele noastre. Știu că pot conta pe ea să reunească toate aceste aspecte – și să fie legătura dintre politicile noastre interne și externe, precum și să asigure faptul că rămânem o comisie geopolitică.

Sunt, de asemenea, foarte bucuroasă să încredințez Roxanei Mînzatu rolul de vicepreședintă executivă pentru oameni, competențe și pregătire. Ea va fi responsabilă pentru competențe, educație și cultură, locuri de muncă de calitate și drepturi sociale. Toate acestea se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o uniune a competențelor și Pilonul european al drepturilor sociale. Ea se va concentra asupra domeniilor care sunt esențiale pentru a realiza unitatea societății noastre.

Raffaele Fitto va fi vicepreședintele executiv pentru coeziune și reforme. El va fi responsabil pentru portofoliul politicii de coeziune, dezvoltării regionale și orașelor. Ne vom baza pe experiența sa vastă pentru a contribui la modernizarea și consolidarea politicilor noastre de coeziune, de investiții și de creștere economică.

Aceasta este echipa vicepreședinților executivi, care vor lucra în strânsă colaborare între ei și cu toți comisarii.

Și acum aș dori să vă prezint comisarii.

Încep cu Maroš Šefčovič, căruia sunt foarte încântată să îi încredințez două roluri. El va fi comisarul pentru comerț și securitate economică. Acesta este un portofoliu nou, care include și politica vamală. De asemenea, i-am încredințat un al doilea rol: comisar pentru relații interinstituționale și transparență. În acest al doilea rol îmi va raporta direct mie.

Și Valdis Dombrovskis va avea un dublu rol. El va fi comisarul pentru economie și productivitate. De asemenea, i-am încredințat și rolul de comisar pentru punere în aplicare și simplificare. El îmi va raporta direct mie în legătură cu această parte a activității sale.

Dubravka Šuica va fi comisara pentru Mediterana. Îi încredințez acest nou rol. Ea va fi, de asemenea, responsabilă pentru vecinătatea sudică extinsă și va colabora îndeaproape cu Kaja Kallas – și cu mulți alți comisari – pentru a dezvolta interesele noastre comune în această regiune.

Olivér Várhely va fi comisarul pentru sănătate și bunăstarea animalelor. El va fi responsabil pentru construirea uniunii europene a sănătății și pentru continuarea activității privind lupta împotriva cancerului și sănătatea preventivă.

Wopke Hoekstra va fi comisarul pentru climă, zero emisii nete și creștere curată. El va continua să lucreze în ceea ce privește punerea în aplicare și adaptarea, diplomația în domeniul climei și decarbonizarea. De asemenea, va fi responsabil cu impozitarea.

Andrius Kubilius va fi comisarul pentru apărare și spațiu. El va lucra la dezvoltarea uniunii europene a apărării și la impulsionarea capacității noastre industriale și de investiții.

Marta Kos – trebuie precizat că guvernul Sloveniei a propus-o pe Marta Kos ca membră a colegiului. Procedura de nominalizare, care presupune consultarea parlamentului național pentru un aviz fără caracter obligatoriu, este în curs de desfășurare. Ea va fi comisara pentru extindere – responsabilă și pentru vecinătatea noastră estică.

Activitatea sa va include sprijinirea Ucrainei – și continuarea lucrărilor de reconstrucție – precum și sprijinirea țărilor candidate în vederea pregătirii pentru aderare.

Jozef Síkela va fi comisarul pentru parteneriate internaționale. El va conduce activitatea privind strategia „Global Gateway” și se va asigura că dezvoltăm parteneriate reciproc avantajoase care investesc într-un viitor comun.

Costas Kadis va fi comisarul pentru pescuit și oceane. Contez pe experiența sa pentru a contribui la construirea unui sector rezilient, competitiv și sustenabil și pentru a prezenta primul Pact european privind oceanele.

Maria Luís Albuquerque va fi comisara pentru servicii financiare și pentru uniunea economiilor și a investițiilor. Acest portofoliu va fi vital pentru consolidarea și finalizarea uniunii noastre a piețelor de capital și pentru asigurarea faptului că investițiile private vor fi motorul productivității și inovațiilor noastre.

Hadja Lahbib va fi comisara pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză. Acesta este un alt portofoliu nou, care vizează reziliența, pregătirea și protecția civilă. Ea va fi responsabilă pentru conducerea eforturilor noastre în domeniul gestionării situațiilor de criză și în cel al ajutoarelor umanitare.

Magnus Brunner va fi comisarul pentru afaceri interne și migrație. El se va concentra, desigur, pe implementarea Pactului privind azilul și migrația, dar și pe consolidarea frontierelor noastre și pe elaborarea unei noi strategii de securitate internă.

Jessika Roswall va fi comisara pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă. Ea va avea un rol important care va contribui la conservarea mediului și la înscrierea naturii în bilanțul nostru. De asemenea, va contribui la dezvoltarea unei economii mai circulare și mai competitive și va conduce activitatea privind reziliența în domeniul apei, care reprezintă o prioritate majoră pentru anii următori.

Piotr Serafin va fi comisarul pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică. El îmi va raporta direct mie și se va concentra în special pe pregătirea următorului buget pe termen lung, asigurându-se că dispunem de o instituție modernă care să producă rezultate pentru europeni.

Dan Jørgensen va fi comisarul pentru energie și locuințe. Activitatea sa va contribui la reducerea prețurilor energiei, la investițiile în energia curată și la asigurarea faptului că ne reducem dependențele. El va fi primul comisar pentru locuințe și va analiza toate aspectele implicate – de la eficiența energetică la investiții și la construcții.

Ekaterina Zaharieva va fi comisara pentru cercetare și inovare. Trebuie să plasăm cercetarea și inovarea, precum și știința și tehnologia, în centrul economiei noastre. Noua comisară va contribui la asigurarea faptului că vom investi mai mult și că ne vom concentra cheltuielile pe priorități strategice și pe inovații revoluționare.

Michael McGrath va fi comisarul pentru democrație, justiție și statul de drept. I-am încredințat responsabilitatea de a continua dezvoltarea scutului european pentru democrație. El va conduce, de asemenea, activitatea noastră în privința statului de drept, a combaterii corupției și a protecției consumatorilor.

Apostolos Tzitzikostas va fi comisarul pentru transport sustenabil și turism. El este responsabil pentru mobilitatea bunurilor și a persoanelor. Acestea sunt sectoare esențiale pentru competitivitatea noastră, dar și pentru tranzițiile noastre, pentru conectarea oamenilor și pentru stimularea economiilor locale.

Christophe Hansen va fi comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar. El va avea sarcina de a pune în practică raportul și recomandările dialogului strategic. De asemenea, pe baza dialogului strategic, va elabora o viziune pentru agricultură și alimente în primele 100 de zile ale mandatului.

Glenn Micallef va fi comisarul pentru echitate între generații, cultură, tineret și sport. Echitatea între generații este o tematică transversală. Ne afectează pe toți – în special pe tineri. Este vorba despre echilibrul corect într-o societate. I-am încredințat lui Glenn sarcina de a supraveghea acest domeniu.

Mesajul principal este că, indiferent de unde venim, indiferent de funcția pe care o deținem, trebuie să lucrăm împreună cu toții. Vom avea dezbateri deschise. Vom fi cu toții independenți în gândire și în acțiuni. Și ne vom asuma cu toții ceea ce s-a convenit. Aceasta este echipa pe care o prezint astăzi.

Pe această bază, după primirea scrisorii oficiale a Consiliului în acord cu președinta Comisiei, Parlamentul European poate iniția procedura oficială de numire a noului colegiu, ca întotdeauna în conformitate cu regulamentul său de procedură.