Despre imigrație și emigrație cu partenerii Proiectului Erasmus+ AID refugees and immigrants
Având în vedere faptul că Uniunea Europeană se confruntă cu una dintre cele mai complexe situații de la formarea sa, valurile imigranților și refugiaților care sosesc în țările europene, complexitatea și problemele multiple care trebuie abordate, transformă această problemă într-o necesitate majoră. Migrația și emigrația au făcut și fac parte din prioritățile Comisiei Europene așa cum a afirmat și președintele Comisiei Europene în cadrul discursului în Parlamentul European privind Starea națiunii – SOTEU.
Proiectului Erasmus+ AID refugees and immigrants este unul multidimensional și reunește parteneri din mai multe state ale UE din Palamós (Catalonia) – Spania, Rheda – Wiedenbrück (Germania), Strömsund (Suedia), Colegiul B.P. Hașdeu Buzău (România), Chios (Grecia) și un Centru de formare a profesorilor din Caldas da Rainha (Portugalia).
Obiectivul principal al proiectului este acela de a facilita includerea studenților imigranți și refugiați și a familiilor acestora în viața școlară și în comunitate, iar educația incluzivă constituie scopul proiectului.
Obiectivele secundare sunt acelea de a aduce oamenii împreună, de a le combina nevoile, de a găsi soluții, de a se accepta unul pe altul, de a implica toate părțile în participarea activă în societate și îmbunătățirea abilităților lor în comunicare și învățare.
Părțile implicate în proiect sunt din diferite niveluri ale sistemului educațional, de la primar la cel secundar, iar grupurile țintă sunt elevii, indiferent de nivelul sau vârsta acestora.
Având în vedere faptul ca partenerul din România Colegiul B.P. Hașdeu Buzău, este la rândul lui partener al Centrului Europe Direct Buzău, participanții din proiect ne-au onorat cu prezența în cadrul unei vizite de lucru în data de 10.10.2017. Pe lângă problemele care fac obiectul proiectului: imigrația și emigrația, reprezentanții Centrului Europe Direct Buzău au făcut o prezentare a Rețelei Europe Direct, a Corpului European de Solidaritate, iar punctul forte a fost Discursul Președintelui Comisiei Europene din 13.09.2017 privind Starea națiunii – SOTEU. Au urmat o serie de întrebări și răspunsuri pe baza materialelor prezentate. La eveniment au participat 22 elevi și 15 cadre didactice din țările implicate în proiect care la final au primit materiale promoționale și cărți.