Finanțarea durabilă: Comisia salută adoptarea de către Parlamentul European a Regulamentului privind taxonomia
Comisia Europeană a salutat astăzi, 18 iunie, adoptarea de către Parlamentul European a Regulamentului privind taxonomia – un act legislativ esențial care va contribui la Pactul verde european prin stimularea investițiilor sectorului privat în proiecte ecologice și durabile.
Acest act va contribui la întocmirea primei „liste verzi” din lume – un sistem de clasificare pentru activitățile economice durabile – care va crea un limbaj comun pe care investitorii îl pot folosi pretutindeni atunci când investesc în proiecte și activități economice cu un impact pozitiv semnificativ asupra climei și a mediului înconjurător. Prin faptul că le va permite investitorilor să reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile, acest act legislativ va avea un rol crucial în atingerea obiectivului UE de a deveni neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050.
Astfel cum se prevede în regulament, Comisia a lansat astăzi și o cerere de candidaturi pentru membrii Platformei privind finanțarea durabilă. Această platformă va fi un organism consultativ alcătuit din experți din sectorul public și din cel privat. Platforma va ajuta Comisia să elaboreze criteriile tehnice de examinare (așa-numitele „acte delegate”), care vor detalia și mai mult taxonomia. De asemenea, platforma va oferi consultanță Comisiei cu privire la extinderea taxonomiei UE pentru a acoperi alte obiective în materie de durabilitate, precum și cu privire la finanțarea durabilă în sens mai larg.
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: „Adoptarea, astăzi, a Regulamentului privind taxonomia marchează o piatră de hotar în agenda noastră verde, creând primul sistem din lume de clasificare a activităților economice durabile din punctul de vedere al mediului, ceea ce va da un impuls real investițiilor durabile. Regulamentul sus-menționat instituie, de asemenea, în mod oficial, Platforma privind finanțarea durabilă. Această platformă va juca un rol crucial în dezvoltarea taxonomiei UE și a strategiei noastre privind finanțarea durabilă în următorii ani.”
Cererea de candidaturi pentru Platforma privind finanțarea durabilă va rămâne deschisă pentru o perioadă de 4 săptămâni. Data-limită pentru depunerea candidaturilor este 16 iulie 2020. Pentru mai multe informații cu privire la Platforma privind finanțarea durabilă și la modalitatea de depunere a candidaturii, vă rugăm să consultați: Registrul grupurilor de experți ai Comisiei – Cereri de candidaturi
Informații suplimentare
Regulamentul privind taxonomia
Aprobarea acordată astăzi de către Parlamentul European vine în urma adoptării textului de către Consiliu la 10 iunie 2020. Aprobarea acordată astăzi de către Parlamentul European marchează ultima etapă a procesului de adoptare a acordului politic la care au ajuns colegiuitorii la 17 decembrie 2019.
Propunerea de regulament privind taxonomia a fost prezentată de Comisie în mai 2018. Ca urmare a votului de astăzi și a semnării textului, Regulamentul privind taxonomia va fi publicat în Jurnalul Oficial și va intra în vigoare în toate elementele sale la 20 de zile de la data publicării.
Comisia va adopta acte delegate care vor conține criterii tehnice specifice de examinare menite să completeze principiile stabilite în regulament și să stabilească activitățile economice care pot fi eligibile pentru fiecare obiectiv de mediu. Criteriile pentru atenuarea schimbărilor climatice și pentru adaptarea la acestea vor fi adoptate până la sfârșitul acestui an, iar criteriile pentru celelalte patru obiective de mediu (folosirea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine, tranziția către o economie circulară, prevenirea și controlul poluării, protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor) – până la sfârșitul anului viitor.
Platforma privind finanțarea durabilă
Această platformă va fi un organism consultativ alcătuit din experți din sectorul public și din cel privat și va cuprinde maximum 57 de membri, dintre care 50 vor fi selectați prin intermediul cererii de candidaturi de astăzi. În cadrul platformei va exista un echilibru între părțile interesate, printre care se vor număra persoane desemnate cu titlu personal, care dețin cunoștințele și experiența relevante dovedite, persoane care reprezintă un interes comun al părților interesate, organizații care reprezintă părțile interesate relevante din sectorul privat, organizații care reprezintă societatea civilă, organizații care reprezintă mediul academic și institute de cercetare. Ceilalți șapte membri vor fi numiți direct de DG FISMA. Aceștia vor fi reprezentanți ai unor entități publice, cum ar fi Agenția Europeană de Mediu (AEM) și Banca Europeană de Investiții (BEI).