GALA RESPONSABILITĂȚII SOCIALE A FIRMELOR BUZOIENE
Joi 16 noiembrie 2017 Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Buzău, structura gazdă a Centrului Europe Direct Buzău a organizat, TOPUL JUDEȚEAN AL FIRMELOR BUZOIENE 2017, eveniment consacrat și de tradiție, ajuns la a XXIV-a ediție. La eveniment au participat peste 300 persoane – reprezentanți ai firmelor laureate, invitați și reprezentanți ai presei buzoiene. Cele mai performante companii buzoiene, ale căror rezultate economice contribuie direct la forța economică a județului Buzău au reușit prin tenacitate și ambiție să reziste competiției, în contextul în care mediul de afaceri nu a fost ocolit nici anul acesta de dificultăți și obstacole.
Centrul Europe Direct Buzău a adus din nou în atenția participanților la eveniment, eforturile unor companii buzoiene în ceea ce privește implementarea și respectarea principiilor și valorilor responsabilității sociale a întreprinderilor, oferind zece TROFEE RSI.