Liceul de Arte „Margareta Sterian” în vizită la Centrul Europe Direct Buzău

Continuând seria activitaţilor ce ţin de programul naţional „Şcoala Altfel” , Centrul ED Buzău a devenit în data de 08.04.2015 gazdă ospitalieră pentru 25 de elevi din clasa a doua de la Liceul de Arte „Margareta Sterian”.

A fost făcută o prezentare a Centrului şi de asemenea a fost lansată invitaţia ca această primă vizită să aibă replici de-a lungul anilor.

După acest moment de deschidere, coordonatoarea Centrului a făcut o prezentare „power point” a celor 28 de state care constitue spaţiul comunitar. Prezentarea a surprins aspectele esenţiale ale acestor ţări, aspecte care au avut mai mult un caracter tehnic.

În partea a doua a evenimentului, copiii au fost provocaţi să-şi exprime opiniile legate de particularităţile ţărilor prezentate. Din acest moment atmosfera s-a încălzit brusc, opiniile pro şi contra se intersectau prin aer, elevii dând dovadă de o adevărată cultură europeană. De altfel mulţi dintre ei au şi vizitat ţări din cadrul UE.

Reprezentanţii Centrului împreună cu cadrele didactice au dirijat discuţiile spre o zonă în care „unitate prin diversitate” reprezintă un criteriu fundamental pentru dezvoltarea acestei mari familii europene.

Cadrele didactice, în calitate de purtătoare de cuvânt pentru micuţii elevi , ne-au asigurat că această vizită va fi urmată şi de altele care să marcheze momente culturale cu ecou european.