Mecanismul de redresare și reziliență. Viziune europeană, implementare locală

Mecanismul de redresare și reziliență reprezintă elementul central al celui mai mare pachet de stimulente finanțat vreodată în Europa, pentru a sprijini economiile statelor membre să își revină după criza cauzată de pandemia de COVID-19. Cu un buget total în valoare de peste 720 de miliarde de euro, mecanismul va finanța o gamă largă de investiții și reforme în toate statele membre, pentru ca economiile și societățile europene să devină mai durabile, mai reziliente și mai bine pregătite pentru tranziția către o economie fără emisii de carbon și cu un înalt grad de digitalizare.

În 27 septembrie, Comisia Europeană a aprobat Planul de Redresare și Reziliență al României. Având la dispoziție un buget în valoare totală de 29,10 miliarde de euro, România va putea finanța investiții masive în infrastructură de transport, tranziția către o economie verde sau digitalizarea administrației publice, însoțite de un set de reforme profunde care vor permite abordarea provocărilor economice și sociale curente. Care sunt pașii următori și ce trebuie să facă România pentru ca implementarea Planului de Redresare și Reziliență să fie un succes?

Despre toate acestea au vorbit joi 25 noiembrie începând cu orele 11:45:

  • Mădălina Beatrice MIHALACHE, Șefa Biroului Parlamentului European în România;
  • Ramona CHIRIAC, Șefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România;
  • Siegfried MUREȘAN, Membru al Parlamentului European, Grupul Partidului Popular European;
  • Dragoș PÎSLARU, Membru al Parlamentului European;
  • Istvan JAKAB, Consilier economic Reprezentanța Comisiei Europene în România;
  • Carmen MĂRCUȘ, Consilier economic Reprezentanța Comisiei Europene în România.

La eveniment au participat reprezentanții celor 24 de Centre EUROPE DIRECT și colaboratorii lor: reprezentanți ai ONG-urilor , ai societății civile și oamenil de afaceri din toate zonele țării.

De la real la digital
Conservarea biodiversității – Cercetări și realizări