Pactul climatic european: responsabilizarea cetățenilor pentru a construi o Europă mai ecologică

Comisia Europeană a lansat astăzi, 9 decembrie, Pactul climatic european, o inițiativă la nivelul UE prin care cetățenii, comunitățile și organizațiile sunt invitate să participe la acțiunile în domeniul climei și să construiască o Europă mai ecologică. Ca parte componentă a Pactului verde european, Pactul climatic oferă tuturor un spațiu pentru a face schimb de informații în legătură cu criza climatică, a dezbate pe această temă și a acționa, precum și pentru a face parte dintr-o mișcare europeană pentru climă, în continuă expansiune.

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Pactul climatic european îi va reuni pe toți cei care doresc să ia măsuri pentru planeta noastră. Prin intermediul acestui pact, dorim să îi ajutăm pe toți oamenii din Europa să acționeze în viața lor de zi cu zi; de asemenea, dorim să le oferim tuturor ocazia de a se implica în tranziția către o economie verde și de a fi surse de inspirație unii pentru alții. În combaterea schimbărilor climatice, oricare dintre noi poate lua măsuri și fiecare dintre noi își poate aduce contribuția.”

În urmă cu un an, Comisia a lansat Pactul verde european, un plan de transformare a UE într-o societate echitabilă, sănătoasă, durabilă și prosperă și de refacere a modului în care interacționăm cu natura. Comisia instituie în momentul de față politicile și legislația necesare pentru realizarea unor schimbări sistemice, însă soluțiile prezentate în Pactul verde pot avea succes numai dacă toată lumea este implicată și contribuie în mod activ.

Sensibilizare și acțiuni de sprijin

Pactul climatic european le oferă cetățenilor din toate categoriile sociale un spațiu în care să se conecteze și să dezvolte și să pună în aplicare împreună soluții pentru climă, fie ele mici sau de mare anvergură. Impactul nostru colectiv poate fi sporit dacă ne împărtășim ideile și ne inspirăm unii de la alții. Pactul este o inițiativă deschisă, incluzivă și evolutivă pentru combaterea schimbărilor climatice. Acesta invită regiunile, comunitățile locale, industria, școlile și societatea civilă să facă schimb de informații cu privire la schimbările climatice și degradarea mediului, precum și la modul în care abordează aceste amenințări existențiale. Prin intermediul unei platforme online și al dialogurilor și schimburilor cu cetățenii, pactul va promova legătura dintre tranziția digitală și tranziția către o economie verde.

Astăzi, Comisia lansează un apel deschis prin care invită cetățenii și organizațiile să devină ambasadori ai Pactului climatic. Ambasadorii Pactului climatic vor fi lideri prin puterea exemplului și vor implica comunitățile din care fac parte în acțiuni în domeniul climei.

Obiectivul Pactului climatic este de a contribui la diseminarea de informații fiabile din punct de vedere științific cu privire la acțiunile în domeniul climei și de a oferi sfaturi practice pentru alegerile pe care trebuie să le facem în viața de zi cu zi. Acesta va sprijini inițiativele locale și va încuraja asumarea de angajamente în materie de acțiuni climaticela nivel individual și la nivel de colectivitate, contribuind astfel la mobilizarea sprijinului și a participării.

În faza inițială, pactul va acorda prioritate acțiunilor axate pe patru domenii care oferă beneficii imediate nu numai pentru climă și mediu, ci și pentru sănătatea și bunăstarea cetățenilor: zonele verzi, mobilitatea ecologică, clădirile eficiente și competențele verzi. Pactul are un mandat deschis, iar domeniul său de aplicare va evolua pe baza ideilor și contribuțiilor cetățenilor și organizațiilor care devin parte a acestuia. Un eveniment anual al Pactului climatic va reuni participanți care își vor putea împărtăși experiențele și cunoștințele.

Evenimentul de lansare

Un eveniment de lansare online, cu participarea dlui Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul climatic european, va avea loc la 16 decembrie, între orele 9:00 și 11:00 CET.

Evenimentul va cuprinde o prezentare introductivă a primilor ambasadori ai Pactului climatic al UE, o discuție cu privire la viitoarele angajamente asumate în cadrul Pactului climatic și intervenții ale unor invitați speciali cu privire la acțiunile pe care le putem întreprinde cu toții pentru a combate schimbările climatice.

Pentru a reflecta bogăția și diversitatea acțiunilor din domeniul climei din Europa, Comisia invită cetățenii, întreprinderile sau organizațiile societății civile să organizeze evenimente-satelit pe tema Pactului climatic. Aceste evenimente vor permite desfășurarea de discuții în diferite limbi pentru a ajunge la comunitățile locale, pentru a se concentra asupra unor subiecte specifice sau pentru a evidenția rolul anumitor grupuri sau sectoare în cadrul Pactului climatic.

Context

Comisia Europeană a anunțat pentru prima dată Pactul climatic european în cadrul Orientărilor politice ale președintei von der Leyen, publicate în iulie 2019. În decembrie 2019, Comunicarea privind Pactul verde european a oferit detalii suplimentare cu privire la obiectivele Pactului climatic.

Rezultatele unei consultări publice deschise, desfășurate în perioada martie-iunie 2020, au contribuit la elaborarea comunicării publicate astăzi.

Pentru mai multe informații

Comunicarea privind Pactul climatic european

Site-ul web al Pactului climatic european

Evenimentul de lansare a Pactului climatic european

Pactul verde european