Revizuirea pieței serviciilor de roaming: de la eliminarea tarifelor de roaming în UE, utilizarea telefoanelor mobile în străinătate a crescut semnificativ
Comisia a publicat astăzi, 29 noiembrie, prima revizuire completă a pieței serviciilor de roaming, care arată că eliminarea în iunie 2017 a tarifelor de roaming a adus beneficii considerabile călătorilor din întreaga UE.
Utilizarea datelor mobile în timpul călătoriilor în UE a crescut de zece ori față de anul precedent introducerii roamingului la tarifele de pe piața națională; utilizarea datelor mobile în străinătate a atins un nivel maxim, de 12 ori mai mare, în perioada vacanțelor.
Comisarul pentru economie digitală și societate digitală, Mariya Gabriel, a declarat: „Analiza evidențiază încă o dată succesul eliminării tarifelor de roaming. Europenii profită în mare măsură de oportunitatea de a-și utiliza în mod liber dispozitivele mobile atunci când călătoresc. În același timp, se constată în mod clar că piața serviciilor de roaming din UE continuă să funcționeze bine. De fapt, în ciuda temerilor că prețurile interne vor crește ca urmare a eliminării tarifelor de roaming, prețurile de pe piețele naționale pentru serviciile mobile au scăzut, în general, în întreaga UE.”
Utilizarea datelor în roaming în UE și în Spațiul Economic European (SEE) a atins un nivel maxim în perioada vacanței de vară a anului 2018 (al treilea trimestru); utilizarea datelor mobile în străinătate a fost de 12 ori mai mare în comparație cu perioada precedentă eliminării tuturor costurilor de roaming cu amănuntul. În aceeași perioadă, volumul apelurilor telefonice efectuate în roaming a fost de aproape trei ori mai mare.
Pe piața vânzărilor cu ridicata, reducerea drastică a plafoanelor tarifare a contribuit la o reducere suplimentară a tarifelor de roaming cu ridicata, ceea ce face ca eliminarea tarifelor de roaming să fie sustenabilă pentru aproape toți furnizorii de servicii de roaming.
Potrivit concluziilor raportului, nu se prefigurează în viitorul apropiat nicio schimbare a dinamicii concurenței de pe piața serviciilor de roaming, ceea ce înseamnă că actualul regulament privind comerțul cu amănuntul și cu ridicata este încă necesar. Normele actuale privind serviciile de roaming ar trebui să continue să se aplice în următorii ani pentru a asigura faptul că cetățenii pot utiliza serviciile de roaming fără costuri suplimentare în UE.
Context
Începând cu 15 iunie 2017, europenii pot să își utilizeze telefoanele mobile pentru apeluri, SMS-uri și date atunci când călătoresc în UE, la fel cum o fac acasă, fără a suporta costuri suplimentare. Această abordare, denumită „roaming la tarifele de pe piața națională”, este un beneficiu tangibil al creării unei piețe unice digitale pentru întreprinderile și consumatorii din Europa și este una dintre realizările majore ale Comisiei Juncker.
Primul raport de revizuire completă al Comisiei urmează raportului intermediar publicat în decembrie 2018 și confirmă constatările acestuia: cererea de consum de servicii mobile în timpul călătoriilor în UE/SEE a crescut rapid după eliminarea tarifelor de roaming. Raportul confirmă, de asemenea, rezultatele revizuirii politicii privind utilizarea rezonabilă și mecanismul de derogare, publicate la începutul acestui an. Acestea sunt garanții esențiale introduse în Regulamentul privind roamingul pentru a preveni denaturările de pe piețele naționale, care, potrivit rezultatelor revizuirii, au funcționat până în prezent în mod corespunzător.
Regulamentul privind roamingul este în vigoare până în iunie 2022.
Pentru informații suplimentare
Fișă informativă privind eliminarea tarifelor de roaming: utilizarea comunicațiilor mobile de către europeni în timpul călătoriilor
Sursa: https://ec.europa.eu/romania