TRAINING PENTRU JURNALIȘTI “EUROPA VIITORULUI”

Chiar dacă fenomenul „fake news” nu este la noi atât de dezbătut ca în SUA, el rămâne la fel de toxic și de periculos. În acest sens, Centrele Europe Direct din Buzău, Comănești, Vâlcea, Maramureș și Târgoviște au organizat în perioada 15-17 noiembrie 2019, în localitatea Cisnădioara din județul Sibiu, trainingul pentru jurnaliști “Europa Viitorului”.
La acest eveniment, care a reunit jurnaliști locali și regionali, au fost prezentate metodele prin care acestora le este facilitat accesul la informații privind prioritățile Comisiei Europene, cu accentul pe știrile false (Fake News).
Întâlnirea a fost moderată de lectorul Ciprian Cucu, profesor al Universității 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia, iar în cadrul acesteia s-a pus un accent deosebit pe încurajarea schimbului de idei între formatorii de opinie din cele șase județe participante, precum și pe creșterea nivelului de informare al jurnaliștilor cu privire la teme europene prioritare.
Tot cu această ocazie s-au desfășurat mai multe activități prin care au fost testate noile cunoștințe ce au fost asimilate atât de către jurnaliști, cât și de către reprezentanții Centrelor Europe Direct organizatoare. Acest eveniment a reprezentat un schimb de bune practici între participanți și un ,,upgrade” în ceea ce privește înțelegerea de către jurnaliști a știrilor false.

Teatru Forum despre Viitorul Europei – Colegiul Economic Buzău
Întalnirea anuală a Centrelor de Informare Europe Direct