Noi vă informăm, dumneavoastră decideți

Centrul Europe Buzău a demarat campania ,,NOI VĂ INFORMĂM, DUMNEAVOASTRĂ DECIDEŢI!,, în perspectiva alegerilor europarlamentare 2014. Primul eveniment a fost un seminar de prezentare generală privind Parlamentul European: structura organizatorică, compoziţia, puterile de care dispune, etapele de derulare ale campaniei, sloganul campaniei, noutăţile scrutinului din 2014. Au participat 20 de persoane şi reprezentanţi ai mass – mediei locale. Din interesul prezentat în cadrul dezbaterilor suntem convinşi că aceştia vor deveni multiplicatori pentru informaţiile primite, referitoare la alegerile europarlamentare.