Energiile alternative – Turbinele eoliene – soluție a pentru o dezvoltare durabilă

EUROPE DIRECT BUZĂU – având ca structură gazdă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău,  a organizat  marți 07.06.2022 începând cu orele 09:00, evenimentul: Energiile alternative – turbinele eoliene – soluție pentru o dezvoltare durabilă.

Evenimentul s-a desfășurat în incinta Parcului de turbine eoliene din comuna Gemenele, județul Brăila.

Evenimentul de informare și dezbatere, organizat în colaborare cu ENGIE ROMÂNIA SA, și SC EXIMPROD ENGINEERING SA face parte din Planul de acțiuni al EUROPE DIRECT 2022 Prioritatea nr. 1 a Comisiei Europene – Pactul Verde European și este organizat în contextul Anului European al Tineretului.

Grupul țintă format din elevi și cadre didactice din 6 licee buzoiene s-a bucurat de prezentările profesioniste realizate de:

  • Cristian Buzan – Director General adjunct Engie România SA.
  • Laurențiu Gruia – Inginer – Eximprod Engineering SA.

Întrebările referitoare la turbinele eoliene  la care au răspuns specialiștii au fost:

  • Care sunt condițiile și costul de instalare?
  • Ce sunt turbinele eoliene?
  • Care este ciclul de viață al unei turbine eoliene?
  • Care sunt componentele unei turbine?
  • Care este puterea generată?
  • Cum funcționează și care sunt principiile de bază?
  • Care sunt tipurile de turbine eoliene?
  • Care este procentul de energie regenerabilă furnizat de turbinele eoliene?
  • Care sunt avantajele și dezavantajele acestor instalații?

Scopul evenimentului a fost  acela de a informa elevii cu privire  la viitorul Uniunii Europene, la politicile europene în domeniul energiei și schimbărilor climatice, la Pactul Verde European precum și la schimbarea de paradigmă a Uniunii Europene în sensul că UNIUNEA EUROPEANĂ are nevoie de tineri pentru a construi  un viitor mai verde, mai  favorabil incluziunii și mai digital.

MULȚUMIM, colegilor noștri de la EUROPE DIRECT Brăila pentru că ne-au fost o gazdă excelentă pentru orele petrecute împreună, preotului-profesor Mihail MILEA pentru vizita la muzeul și la Mănăstirea de la Lacul Sărat, cadrelor didactice Ileana Cătălina POȘTOVEI, Daniela Carmen MACADON, Alina Anca TEODORIU, Mădălina DOGARU , Elena ȘERBAN  și tuturor elevilor pentru prezența la eveniment.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău, mulțumește sponsorului ENGIE ROMĂNIA SA  și colaboratorului SC EXIMPROD ENGINEERING SA, pentru contribuția adusă la realizarea acestui eveniment.

Curs de Public Speaking
Virtual tools for real mobilities